Anatol Popovici s-a născut la 16 martie 1962 în satul Boghenii Vechi, raionul Ungheni, în familia lui Grigore și Neonila Popovici, care a avut grijă să-i asigure o educație bună. După absolvirea a opt clase în școala din satul natal, în anul 1977 este admis la studii la Colegiul politehnic din orașul Bălți, unde își face studiile până în 1979. În același an revine la școala medie din satul Sinești, raionul Ungheni pe care o absolvește.

În 1980 este înrolat în rândurile armatei sovietice. În 1982 este demobilizat în gradul de sergent și în funcția de locțiitor al comandantului de pluton. Cunoștințele și calitățile înnăscute de pedagog îl fac să activeze, după demobilizare, o perioadă ca educator la tabăra de odihnă pentru copii din satul natal.

Setea de cunoștințe îl face să se înscrie în 1982 la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova pe care o absolvește cu eminență în 1987.

După studii, Anatol Popovici își începe activitatea profesională în instituțiile penitenciare ca maistru controlor, iar mai târziu ca locțiitor al comandantului de detașament pentru regim (sector ce se ocupa de securitatea, protecția și apărarea drepturilor condamnaților).

Chiar și în plină perioadă totalitară unii intelectuali citeau literatură română. Printre aceștia se număra și Anatol Popovici. Fiind pasionat de operele clasicilor români, apela întotdeauna la exemple și citate din scrierile acestora în procesul de educație a deținuților. Le recomanda, printre altele, și operele lui I. Druță. Unii dintre deținuți au fost condamnați în urma unor procese la comandă politică. Deseori își exprima dezacordul cu privire la aplicarea normelor discriminatorii de constrângere, între care și supravegherea administrativă a celor eliberați din detenție. El a intrat în vizorul conducerii, simțind asupra sa presiuni din partea acesteia. Înțelegând că e greu să lupți cu sistemul, pe lângă toate fiind împovărat de probleme familiale, a decis să-și dea demisia înaintând în acest sens un demers. Pentru urmașii săi publicăm în premieră demersul lui Anatol Popovici.

Ulterior, se angajează în calitate de jurist la diferite întreprinderi din orașul Chișinău.

La sfârșitul anilor 1980, în RSSM ia naștere mișcarea de eliberare națională. Spiritul patriotic, caracterul puternic și aspirația nestrămutată la unirea Basarabiei cu Patria-mamă l-au determinat pe Anatol Popovici să se implice activ în evenimentele din acea perioadă. A pledat pentru revenirea la denumirea adevărată a limbii noastre și la caracterele latine, la adoptarea Tricolorului și a imnului Deșteaptă-te române ca atribute ale statalității și ale independenței față de Imperiul Sovietic.

În 1990 acceptă funcția și devine judecător la Judecătoria sectorului Ciocana. În această calitate, a fost un profesionist onest, incoruptibil, încercând să combată practica de fabricare a dosarelor la comenzi politice. În activitatea profesională și-a manifestat cele mai înalte calități cum ar fi: conștiință civică, responsabilitate, simțul datoriei etc. Era o fire directă spunând lucrurilor pe nume, din care cauză a început să fie persecutat de unii angajați ai Ministerului Justiției, adepți ai vechiul regim totalitar. Aceste fapte sunt confirmate de caracteristicele semnate de superiorii săi.

Situația social-politică de după independență era una extrem de complicată, caracterizată prin tensiuni în sudul republicii, prin mișcări secesioniste în stânga Nistrul care au culminat cu Războiul din martie 1992, declanșat de forțele separatiste susținute de autoritățile de la Kremlin. Anatol Popovici a fost unicul judecător care s-a angajat printre primii în apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dând dovadă de bărbăție și de spirit de sacrificiu. Și-a pierdut viaţa la 20 iunie 1992 în luptele de pe platoul de la Tighina provocând mari dureri familiei, rudelor și celor apropiați.

Moartea a răpit din rândurile noastre un bun specialist care ar fi putut contribui la edificarea statului de drept și un viitor lider național care ar fi condus destinele țării. A fost un fiu credincios, un frate inimos, un soț iubitor, un tată grijuliu și înțelept. Despre eroismul lui Anatol Popovici și al altor combatanți au fost scrise pagini de aur în lucrările: „Martirii neamului”, „Ecouri din 1992”, „Tradiții militare (Trecut, prezent și viitor)”, „Moldova. Tradiție și cultură militare. Album”, „In memoriam. În memoria eroilor căzuți la Nistru (1992)” etc.

A fost înmormântat la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău.

Este decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”.

O stradă și un liceu din municipiul Chișinău poartă numele eroului Anatol Popovici.