Patrie, onoare, demnitate

Panţa Ion



Ion Panţa s-a născut la 25 mai 1971 în satul Ciocâlteni, raionul Orhei. La vârsta de 11 ani rămâne orfan de tată. Este educat de mama sa Nina Panţa (Roșca).

În anul 1988 a absolvit şcoala medie din satul de baştină, iar în 1989 - Şcoala tehnică profesională nr. 24 din oraşul Chişinău. Practica sportul, în mod special atletismul şi voleiul.

În aprilie 1989 este mobilizat şi îşi satisface serviciul militar în forțele armate sovietice până în aprilie 1991. În timpul serviciului a fost menționat cu mulțumiri și insigne.

Demobilizându-se și revenind la baștină se încadrează în rândurile organelor afacerilor interne în august 1991 fiind numit în funcţia de poliţist al Batalionului independent de patrulă şi santinelă nr. 1 al MAI din Chișinău. Era un angajat disciplinat. Pentru activitatea de serviciu a fost menționat de mai multe ori de conducerea batalionului.

În acea perioadă s-au intensificat provocările din partea nostalgicilor după regimul totalitar comunist și separatiștilor care în anumite localități au destabilizat situația social-politică atentând la securitatea cetățenilor. Unele subdiviziuni ale MAI au fost îndreptate pentru a restabili ordinea de drept.

La data de 13 noiembrie 1991, în jurul orei 20.00, a fost dat ordin către efectivul batalionului de a se echipa conform cerințelor și situației operative și de a se deplasa spre Vulcăneşti, unde clădirea Secţiei de poliţie raionale era asediată şi incendiată de către criminali și provocatori ce dețineau asupra lor arme de foc. În apropierea Secției de poliție autoturismele poliţiştilor au fost blocate şi întâmpinate cu tiruri de foc. Câțiva polițiști au fost râniți, iar Ion Panţa a fost împușcat mortal, fiind printre primele victime în lupta pentru independența Republicii Moldova.

Prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 188 din 24.08.1992 Ion Panţa a fost decorat post-mortem cu ordinul „Ştefan cel Mare”.

Patrie, onoare, demnitate