Patrie, onoare, demnitate

Gurduială Mihail



Mihail Gurduială s-a născut la 18 noiembrie 1968 în satul Brăneşti, raionul Râşcani, într-o familie de muncitori. Părinţii săi Vasile şi Ecaterina Gurduială au crescut şi educat încă cinci copii.

În anul 1984 absolveşte opt clase ale şcolii medii din satul natal. După finalizarea studiilor medii, Mihail continua studiile la Şcoala tehnică specială nr. 42 din oraşul Kalininsk (actualul oraşul Cupcini). În anul 1987, absolveşte Şcoala tehnică specială nr. 42 cu succes, obţinând meseria de tâmplar-dulgher.

În iulie 1987, în oraşul Edineţ îşi începe activitatea de muncă în calitate de tâmplar.

În noiembrie 1987 este înrolat în rândurile forţelor armate, unde îşi satisface serviciul militar până în luna noiembrie 1989, iniţial în calitate de cursant în unităţile militare nr. 77895 şi 29435, apoi şef al staţiei electrice, şofer, după care mecanic superior în unitatea militara 29435.

Se căsătoreste cu Elena, care  ii naste un fecior.

În luna octombrie a anului 1990, Mihail se încadrează în rândurile organelor afacerilor interne, fiind numit în funcţia de miliţian al Batalionului de patrulă şi santinelă al Secţiei afacerilor interne a raionului Sovietic (actualul sector Botanica). În luna martie a anului 1991 este transferat la funcţia de poliţist al Batalionului de patrulă şi santinelă a Direcţiei poliţie a oraşului Chişinău. În perioada lunilor noiembrie 1990-februarie 1991 urmează cursurile de pregătire iniţială în cadrul Centrului de instruire al MAI din Chișinău.

În ziua de 20 iunie 1992, în timpul altercatiilor dintre angajaţii poliţiei si grupările criminale înarmate, sergentul de poliţie Mihail Gurduială a căzut eroic pe cimpul de lupta.

Patrie, onoare, demnitate