Cirimpei Octavian, fiul lui Ion şi Maria Cirimpei, s-a născut pe data de 18 iulie 1970 în satul Burlăneşti, raionul Edineţ. A mai avut un frate.
În anul 1987 a absolvit Şcoala medie din satul Feteşti. După absolvirea Şcolii medii, Octavian Cirimpei este înmatriculat la Şcoala profesional-tehnică nr. 69 din oraşul Edineţ. În anul 1988 absolveşte şcoala profesională, după care mai urmează cursuri de instruire auto.
Activitatea de muncă o începe în gospodăria agricolă în calitate de şofer, muncind doar două luni. În luna noiembrie 1988 a fost înrolat în armata sovietică şi demobilizat peste doi ani. În timpul serviciului militar a fost şofer într-o unitate militară de aeropurtate.
În luna septembrie 1991 este încadrat în organele afacerilor interne şi numit în funcţia de poliţist al Batalionului serviciului de patrulă şi santinelă nr.1 al Direcţiei de poliţie a orașului Chişinău.
La 13 aprilie 1992, poliţistul Octavian Cirimpei a căzut eroic în satul Coşniţa, raionul Dubăsari, în timpul luptelor cu grupările criminale separatiste.