Patrie, onoare, demnitate

Ziua comemorării primelor victime a Războiului de Independență al Republicii Moldova.

Ziua comemorării primelor victime a Războiului de Independență al Republicii Moldova.

Pe 13 decembrie 1991 au cazut primii patru ostasi in razboiul de pe Nistru : poliţiştii Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc şi Gheorghe Caşu. Rudele, camarazii de arme, colaboratorii de la "Fulger" au comemorat eroii, organizând şi un serviciu divin la mormitele lor. Pacat de cei care uita istoria, de sufletele si rudele celor cazuti. Ei au fost cei mai buni. Datorita lor mai avem istorie, ragaz în luptă, şanse pentru viitor. AO "Credinta Patrie" invita autoritatile publice, asociatiile obstesti, sa mentinem vie istoria eroilor neamului. DACA-I UITAM PE EI, ALTII NU SE VOR MAI NASTE !      

 Un scurt istoric ne oferă ziarul TIMPUL, una din puţine publicaţii care şi-au amintit de aceasta dată importantă pentru ţara noastră. "Acum 26 ani, forţe de poliţie de la Chişinău au trecut Nistrul pentru a susţine organele constituţionale ale R. Moldova din Dubăsari, care erau atacate de separatişti. Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, condusă de generalul Anton Gamurari, a fost atacată la podul de peste Nistru. Aceasta de fapt, a fost prima luptă în conflictul transnistrean, după care a urmat războiul declanșat la 2 martie 1992. Anume la podul de peste Nistru de la Dubăsari au fost primele victime - patru poliţişti ai Brigăzii „Fulger", despre care Gen. Anton Gamurari spunea: „Erau patrioţi, gata să meargă până la urmă pentru ţară. Aşa au şi făcut”.

 Generalul Anton Gamurari îşi aminteşte : „La 13 decembrie 1991, la şase dimineaţa, nimeni nu se aştepta la o confruntare armată cu focuri de mitralieră. Atunci, vrând să intrăm în Dubăsari peste pod, nu ne-am gândit că vor împuşca în noi. Eram poliţişti care aveam misiunea de a apăra ordinea publică. Totuşi, dincolo de pod ne aştepta gata de atac un detaşament bine înarmat adus din Râbniţa. Am văzut, apoi, în documentele lor că erau lepădături adunate din diferite colţuri ale Rusiei. Am înţeles că acţiunile lor erau coordonate. Am trecut podul peste Nistru şi, când am ajuns în apropierea clădirii poliţiei rutiere, gardiştii au deschis foc asupra noastră de la al doilea etaj. Eram în autobuz. Am scăpat cu viaţă pentru că am acoperit partea stângă a autobuzului cu scuturile de titan, care ne-au apărat de gloanţe… Dar, după ce au trecut podul, poliţiştii au reuşit să-i aresteze separatiştii de la primul post, fără nici o împuşcătură, deşi erau 17 persoane înarmate. La al doilea post - care era de fapt, postul poliţiei rutiere - am fost atacaţi masiv, chiar dacă li se striga „Nu trageţi! E Poliţia!”. 

Anton Gamurari a subliniat că , comemoram 26 ani de la primul măcel de pe Nistru: „A fost o luptă grea. Gardiştii aveau pistoale-mitraliere, iar noi eram puţini şi aveam doar câte un pistol-mitralieră la doi poliţişti. A doua oară am scăpat, deoarece i-am speriat că avem grenade şi le aruncăm în ei. Sigur că nu aveam noi acele grenade… Am început să număram. Când am ajuns cu numărătoarea la şase, ei au aruncat armele şi s-au predat. Erau 27 de persoane…”

Patrie, onoare, demnitate