Patrie, onoare, demnitate

Aniversarea victoriei lui Ştefan cel Mare în Bătălia de la Vaslui

Aniversarea victoriei lui Ştefan cel Mare în Bătălia de la Vaslui

La data de 30 ianuarie 2020 în incinta Gimnaziul „Anton Bunduchi” din satul Buţeni, raionul Hînceşti s-a desfăşurat Turneul Voinicilor, care a avut drept scop reconstituirea evenimentelor istorice şi care, de fapt, este un pentatlon-forţă, unde utilajul special este înlocuit cu arme de epocă ce depăşesc în greutate armele adevărate de zeci de ori.

Aceast eveniment a aniversat 545 ani de la Marea Victorie a lui Ştefan cel Mare în Bătălia de la Vaslui. Acţiunea a fost realizată de către Asociaţia „Tradiţii Militare” din Republica Moldova în colaborare cu Primăria satului Buţeni, administraţia Gimnaziului „Anton Bunduchi”, Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Poliţie ACAPOLIS. La eveniment au participat: dl Simion Carp, Preşedinte al Asociaţiei „Tradiţii Militare” din Republica Moldova şi al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei de Poliţie; dl Ion Harbuz, Primarul satului Buţeni; dl Ghenadie Cosovan, Preşedinte al Asociaţiei obşteşti „Credinţă Patriei”; reprezentanţi ai Asociaţiei veteranilor Războiului din 1992 „Tiras-Tighina”; dl Pantelimon Gârleanu, Directorul Gimnaziului „Anton Bunduchi”, cadrul profesoral-didactic, elevii gimnaziului şi părinţii acestora; veterani ai Războiului de la Nistru şi Războiului din Afganistan.

În holul Gimnaziului a fost deschisă o Expoziţie dedicată Marelui Domnitor al tuturor timpurilor Ştefan cel Mare şi Sfînt. Evenimentul a început cu procedura depunerii coşului de flori la Bustul Domnitorului. Ulterior a fost onorat Drapelul de Stat al Republicii Moldova şi intonat Imnul. Cu cuvînt de salut şi de îndrumare pentru tineri a venit dl Simion Carp, care a punctat că prin reconstituirea evenimentelor istorice a tradiţiilor militare autohtone, prin promovarea valorilor spirituale ale neamului nostru contribuim la renaşterea demnităţii naţionale.

Cu mesaje de a iubi şi de a apăra pămîntul strămoşesc şi simbolurile naţionale au venit domnii Ion Harbuz, Ghenadie Cosovan şi Pantelimon Gârleanu. Elevii Gimnaziului „Anton Bunduchi” au prezentat un program cu elemente din instrucţia de front cu arma decorativă, exerciţii ce fac parte din ceremonialul militar. Uniformele în care au fost echipaţi tinerii au fost donate de către Academia „Ştefan cel Mare” în cadrul Campaniei „Cunoaşte-ţi Eroii”. Campania a luat amploare pe parcursul anului 2019 şi are drept scop de a institui în fiecare localitate Gărzi de Onoare formate din tineri, astfel renăscând tradiţiile militare autohtone şi promovând educaţia militaro-patriotică.

În cadrul Turneului Voinicilor tinerii elevi au avut posibilitatea de a testa modelele echipamentului militar din Evul Mediu, arc, scut, lance, buzdugan, sabie şi de a se identifica ca un adevărat oştean al neamului, prin raportarea la cei care formau pe timpuri oastea lui Ştefan cel Mare. Astfel, tinerii au avut ocazia să simtă presiunea câmpului de luptă, aşa cum au simţit-o strămoşii noştri apărând ţara de invadatori. Participanţii turneului, care s-au clasat pe locurile de frunte, au primit diplome, pentru fiecare probă în parte.

Persoanelor ce au contribuit şi contribuie la modernizarea localităţii Buţeni şi la educarea tinerei generaţii în spiritul devotamentului faţă de Patrie şi Popor le-au fost decernate diplome pentru promovarea valorilor naţionale.

Pentru a consemna evenimentul pe potriva datinii străbune, pe final, în curtea gimnaziului a fost dată o salvă de tun, pentru a glorifica faptele cele mari ale Domnitorul Ştefan cel Mare - model al Eroului Naţional, la care se raportează tot Neamul Românesc.

Patrie, onoare, demnitate